Cea mai „in tendinte“ destinatie spaniola, atat in randul celebritatilor, cat si a turistilor din Europa, Mallorca garanteaza un bronz desavarsit si momente unice de care iti vei aminti pana la urmatoarea sedere aici.

Tentatiile sunt la tot pasul, iar preturile sunt pentru toate buzunarele. Daca te retragi pe plajele insorite, pe langa dulcea lenevire pe sezlong, in compania unui cocktail, ai de ales intre o plimbare cu yacht-ul, surfing, scufundari si, in general, toate sporturile acvatice.

Ia parte la o cina mai mult decat originala. Daca te fascineaza marea si ambarcatiunile din porturi, alege restaurantul Port, Cala Nova din San Agustin. De pe terasa restaurantului poti urmari cum vasele intra in port, in timp ce savurezi delicatesele spaniole sau mediteraneene.

42-23333324

Palma de Mallorca

Capitala insulei, Palma de Mallorca este una dintre capitalele mediteraneene care aduna vedete internationale care vin in vacanta la vilele lor de aci.  Claudia Schiffer, Michael Douglas, Regele Juan Carlos al Spaniei, sunt doar cateva dintre vedetele pe care le poti intalni pe plaja sau in timpul plimbarilor.

Printre obiectivele turistice din Palma de Mallorca se afla Castelul Belver si Catedrala La Seul, precum si muzee interesante. Castelul Belver a fost construit in stil circular pe un deal in secolul al XIV- lea de catre Regele James al II- lea de Aragon. Este un exemplu unic de arhitectura gotica. Castelul a fost folosit ca inchisoare militara in secolele XVIII si XIX. In interiorul acestuia se afla un muzeu cu ceramica din perioadele talaiotica, romana, araba si spaniola.

Catedrala La Seu din Palma de Mallorca este o catedrala gotica construita in 1230 pe locul unei moschee arabe. Este opera lui Jaime I ca un omagiu adus Fecioarei Maria pentru ca a ajutat flota sa sa  supravietuiasca unei furtuni teribile. La Seu a fost proiectata in stilul gotic francez.  Mirador portal, sau Puerta del Mar, una dintre usile catedralei, reuneste artisti celebri precum Pedro de Moret care a sculptat statuia Fecioara Maria cu Pruncul. Altarul principal are un candelabru enorm din otel, creat de Antoni Gaudi.

42-33553855

Gradinile Alfabia din Palma de Mallorca dateaza din timpul lui Benhabet, guvernatorul musulman al insulei in secolul XIII. Aceste gradini sunt o reflectare a Paradisului pe Pamant. Oazele de verdeata sunt udate cu apa adusa de conducte de la muntii din apropiere. Vei  merge pe o alee cu pomi, vei ajunge apoi in gradini, unde drumul este acoperit cu iedera.

Izvoarele de apa susura permanent si iti dau senzatia ca vorbesc intre ele, au atat un scop practic, cat si unul decorativ. Flori viu colorate cad in cascade peste terase, iar palmierii si pomii fructiferi sunt atat de inalti, ancat ai impresia ca ating cerul. Dupa ce ai admirat aceste frumuseti vei descoperi piscina Bath Queen’s inconjurata de palmieri si copaci bambus. Te revigorezi complet daca admiri acest loc special intr-o  zi fierbinte de vara, in compania unui suc proaspat de portocale oferit de barul gradinii. Tot aici vei descoperi si un stejar din secolul XV cu scene care descriu povestea lui Tristan si Isolda.

Parcuri acvatice in Palma de Mallorca

Aqualandia are aproape tot ce isi poate dori un copil pentru ca au o zi de distractie. Indiferent de varsta, parcul te va cuceri cu muzeul figurilor de ceara, cu locul de joaca plin de aventura, piscina, zona crazy si un parc acvatic. Aquapark este o alta optiune pentru distractia in familie. Nu lipsesc toboganele cu apa, piscinele si diapozitivele incitante.

Aquacity este unul dintre cele mai mari parcuri acvatice din lume. Pe langa tobogane cu apa si piscine are si o mini gradina zoologica si un parc pentru copii.

In parcul zoo Marineland distractia este asigurata de indragitii delfini, leii de mare si papagalii viu colorati. Exista, de asemenea, un bazin al pinguinilor, o casa a reptilelor, o mare colectie de rechini si pesti tropicali. Copiii se pot plimba cu barca piratilor, dar si  cu trenul in miniatura.

Pe insula sunt multe terenuri de golf, dar unul dintre cele interesante si populare este  Golf Fantasia din Palma Nova. Este un mix de pesteri, cascade si gradini, trei terenuri de golf, fiecare cu 18 gauri.

Aqualand Mallorca

Viata de noapte in Mallorca

Majoritatea turistilor care vin in Mallorca, sunt atrasi de inepuizabila viata de noapte de aici. In Palma de Mallorca sunt concentrate principalele restaurante, terase, si cluburi. Cel mai cunoscut este clubul Pascha, dar nici in Tito’s Dj-ii nu se lasa mai prejos, mai ales ca din club ti se dezvaluie o frumoasa panorama a Mediteranei si uneori aici au loc reprezentatii de circ. Pentru iubitorii de salsa si merengue, in L’havanna au loc concerte live, iar rasaritul se vede cel mai bine de la Mambo Playa.

Shopping in Palma de Mallorca

Cea mai placuta activitate, ramane shopping-ul, iar in Mallorca poti spune ca ai nimerit in Mecca cumparaturilor. Celebrele bijuterii cu perle veritabile de Mallorca, broderii, obiecte artizanale si de uz casnic, incaltaminte lucrata manual, toate stau etalate pe rafturile magazinelor sau in mall-uri.

Un articol de Steluta Nastase care a aparut in Casa Lux de martie 2010.

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *